Pe Valea de Sus a Ialomiței sunt sate care se mândresc cu documente scrise acum patru-cinci sute de ani.
Dar, chiar atât de vechi fiind, aceste înscrisuri ne spun foarte puțin despre data întemeierii lor.
Vechimea satelor din această zonă este atestată însă de alte mărturii, nescrise, pe care vitregiile timpului nu le-au putut distruge.
Limba vorbită de localnici și, mai ales toponimia, sunt mărturii autentice care urcă vechimea acestor sate până în epoca romană și chiar dincolo de ea, la strămoșii noștri geto-daci, din a căror limbă au rămas până astăzi foarte multe denumiri.
Primele vesti despre Vulcana aflăm dintr-o Carte domnească dată de voievodul Radu ȘERBAN la 20 ianuarie 1604.
Ea certifică stăpânirea lui Vintilă, postelnicul din Săteni, asupra localităților Vulcana și Săteni (actuala localitate Doicești). Hrisovul dovedește că voievodul Vlad ȚEPEȘ a cumpărat “satul Vâlcana, tot și cu tot hotarul din câmp și din pădure și din apă și din vatra satului și de pretutindeni,” pentru aceasta plătind suma de 80 000 de aspri. De la cine a cumpărat Vlad ȚEPEȘ satul Vâlcana, nu știm; aflăm doar că voievodul își înzestrează sora, Alexandra, cu cele două sate.
De aici, timp de o sută de ani, nici un document nu mai menționează nimic despre aceste locuri.
Cartea dată de Radu ȘERBAN e importantă în primul rând pentru că ne arată existența satului Vâlcana acum mai bine de 500 de ani și, în al doilea rând, că ne lămurește de ce locuitorii lui nu ne-au lăsat nici un zapis, nemaiavând drept nici asupra pământului, nici asupra propriilor persoane.
